4 tipuri de brățări în trend pentru vara 2022 pe care trebuie să le ai

4 tipuri de brățări în trend pentru vara 2022 pe care trebuie să le ai

În vara aceasta, accesoriile sunt mai mult decât un must have.  Acesta nu doar că îți întregesc ținuta, dar îți vor oferi un aer cu totul aparte. În plus acestea pun un accent deosebit, pe acea parte subtilă, a personalității tale, pe care o poți exprima foarte ușor, purtându-le. Indiferent de stilul pe care îl preferi, o brățară deosebită, este acel accesoriu, care nu ar trebui să îți lipsească, de la nici o ținută. Aceasta va aduce un plus de eleganță, de rafinament sau de libertate,  în aspectul tău fizic.  Tipurile și modelele de brățări pe care le poți găsi acum în magazinele fizice și online sunt variate, astfel încât să îți accesorizezi cu ușurință o ținută elegantă, una boemă dar și una fresh.  Iată care sunt cele mai în trend 4 tipuri de brățări, pe care trebuie să le ai în această vară, indiferent că mergi în concediu, la un cocktail cu fetele sau la o nuntă.

Brățările personalizabile unice


Unicitatea fiecărei femei este, ceea ce o face să fie atât de deosebită. 

Din acest motiv, foarte multe femei își doresc să aibă produse sau ținute pe care nu le mai are nici o altă femeie.  Și, cu siguranță, acest sentiment unic, este unul de care vrei să te bucuri, și tu. 



Atunci când, îți dorești să te simți cu adevărat specială și să ieși din tipare,  o brațără inedită, creată chiar de tine, în funcție de preferințele tale proprii, este alegerea ideală, atât pentru a te simți elegantă, dar și pentru a aduce o notă de prospețime în aspectul tău.  Acea brățară pe care nu o va mai avea nimeni, și care va exprima în totalitate cine ești. 

Acum, găsești acest concept nou de creare brățări personalizate în România pe xjewellery.ro. Un concept care, îți permite să îți lași imaginația și personalitatea să se manifeste, în cea mai frumoasă formă, o formă perfectă de purtat la încheietura mâinii tale, potrivită 100% stilului tău. 

Tot ce ai de făcut este să îți alegi culoarea, accesoriile preferate și brățara unică, creată de tine, va fi cel mai prețios accesoriu, de care te vei bucura în această vară și nu numai. 

Pas cu stil prin orice vreme: Ghete de damă rezistente și fashion pentru aventurile tale urbane Te-ar putea interesa si: Pas cu stil prin orice vreme: Ghete de damă rezistente și fashion pentru aventurile tale urbane

Acel accesoriu plin de stil și inedit, în care ai pus toată pasiunea ta și care îți va oferi, acea notă subtilă de eleganță, de rafinament și de prospețime. 

Brățări geometrice minimale


Brățările minimale, sunt pentru femeia care vrea să se exprime într-un mod minimalist dar de efect. 

Acest tip de brățări sunt subtile și aduc un aer aparte prin formele lor geometrice sau prin combinația de culoare. 

Potrivite atât pentru ținutele de ocazie elegante, atunci când vrei să aduci o notă subtilă de efervescentă în ținuta ta, dar și pentru acele momente în care îți dorești să ieși în evidență. 

Brățările cu cristale


Cristalele sunt printre cele mai adorate pietre prețioase, încă din cele mai vechi tipuri. 

Acestea au revenit în trend în 2022 și tot mai multe femei aleg să le poarte, atât pentru coloristica lor cât și pentru beneficiile terapeutice pe care acestea le au. 

Evident, că acest tip de brătară o poți purta, doar dacă crezi în puterea cristalelor. 

Oricum ar fi, brățările cu cristale, au un aer deosebit și îți aduc o stare de bine, în timp ce te bucuri de coloristica lor aparte. 

 Brățările cu șnur


Puținul poate fi mai mult, atunci când vorbim despre acest tip de brățară. 

Perfecte de purtat cu ținutele de vară, acestea pot exprima într-o mod subtil anumite pasiuni pe care le ai sau îți pot aminti de lucruri importante pentru tine. 

Potrivite oricărui tip de ținută, brățările cu șnur, pot fi găsite în diferite nuanțe și cu diferite accesorii. Iar beneficiul major este că poți purta mai multe brățări în același timp. 


Ce nota merita acest Articol:

Nu sunt Comentarii la 4 tipuri de brățări în trend pentru vara 2022 pe care trebuie să le ai

Raspunde corect la intrebarea:
Cat face 5 ori 5?
Iti place Articolul? Distribuie si prietenilor tai:

×