Cum alegi cea mai bună ață de cusut pentru croitorie

Cum alegi cea mai bună ață de cusut pentru croitorie

Ce ață este mai bună pentru mașina de cusut? Ce grosime ar trebui să aibă? Din ce material ar trebui să fie ca să nu se rupă și să creeze cusături rezistente? Cine lucrează în croitorie știe că există o mare varietate de diferite tipuri de ațe. Trecută adeseori cu vederea, ața de cusut are o importanță deosebită în calitatea rezultatului final.

Dacă te întrebi care este cea mai bună ață de cusut, răspunsul este: depinde. Depinde de proiectul pe care îl realizezi, de materialul pe care îl coși și bineînțeles de bugetul de care dispui. De exemplu, dacă vei coase o bluză din mătase cu ața nepotrivită, vei obține cusături inestetice sau care lasă găuri în material.

De asemenea, dacă vei coase denim cu o ață cu o grosime redusă, aceasta se va rupe cu ușurință. Ața de cusut de bună calitate este absolut esențială pentru a avea cusături frumoase. De aceea, în acest articol vrem să-ți spunem de ce este bine să cunoști cât mai multe detalii despre ața de cusut și care sunt aspectele de care să ții cont.

Tipuri de ață în funcție de proiect



Diversitatea este un reper pe care ne străduim cu toții să-l atingem. Este ceea ce face lumea interesantă. Deși ți se poate putea părea ciudată comparația, chiar și în domeniul croitoriei și al ațelor de cusut, acest lucru este valabil. Există diferite tipuri de ațe și fiecare are rolul și utilitatea sa în croitorie. Dar, important este să alegi cea mai bună ață de cusut pentru proiectele tale.

Principalele tipuri de ață de cusut sunt:

Ață de cusut pentru confecții. Ața pentru mașina de cusut vine într-o multitudine de culori, grosimi, cât și materiale. Alegerea aței potrivite se face și în funcție de alți factori, cum ar fi recomandările tiparului de croitorie, culoarea dorită și dimensiunea acului. De exemplu, ața de cusut elastică (conținut mare de elastan) este specială pentru materiale care se întind, precum tricotajele sau jerseul.

Ață de cusut pentru matlasat. Este o ață din poliester, de calitate ridicată, care este recomandată atât pentru confecții cât și pentru aplicații speciale. Datorită construcției sale este o ață de cusut cu o rezistență mare la rupere și utilizări multiple.

Codul Bunelor Maniere - Reguli De Baza Despre Cum Sa Te Comporti In Societate Te-ar putea interesa si: Codul Bunelor Maniere - Reguli De Baza Despre Cum Sa Te Comporti In Societate

Ață de cusut pentru broderie. Firul de brodat este conceput pentru a fi utilizat doar pentru mașinile de brodat. Este disponibil într-o varietate mare de culori și grosimi, tocmai pentru a crea acele broderii deosebite, și se găsește atât din bumbac, cât mai ales din nailon și poliester.


Tipuri de ață de cusut în funcție de material

Cea mai bună ață de cusut este cea care se potrivește materialului pe care îl coși la mașină. Există ață din bumbac, mătase, lână sau poliester, important este să știi că fiecare vine cu avantajele și dezavantajele sale:

Ață de cusut din bumbac. Ața de cusut din bumbac este comună în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte. Se găsește în foarte multe culori, ceea ce o face utilă în confecțiile de haine. Se adaptează cu ușurință materialului pe care e cusută, este un fir ușor de întreținut, rezistă la temperatura înaltă a fierului de călcat și este disponibil în diverse culori și grosimi. Cu toate acestea, firele de bumbac nu sunt la fel de rezistente ca ațele de poliester și nu au un luciu distinct ca firele de mătase.

Ață de cusut din poliester. Firul de poliester este o țesătură multifuncțională potrivită pentru toate tipurile de țesături. Este un fir puternic, durabil, care va coase în siguranță orice tip de țesătură în numeroase aplicații textile, de la îmbrăcăminte la textile pentru casă.

Ață de cusut din nailon. Firul de nailon este un fir sintetic fabricat din poliamidă și este disponibil într-o varietate de culori. Este puternic și durabil, dar poate fi alunecos și dificil de lucrat. Cu un raport mare rezistență/greutate, nailonul este una dintre cele mai puternice ațe disponibile, ceea ce o face o alegere excelentă pentru a coase tapițerie, piele și vinil. Când folosești ață de nailon la o mașină de cusut, este important să folosești un ac special. De asemenea, ar trebui să selectezi o lungime a cusăturii mai mică decât în general.

Cel mai eficient mod de a economisi bani Te-ar putea interesa si: Cel mai eficient mod de a economisi bani

Ață de cusut din mătase. Ața de mătase este mai subțire și mai elastică, cu un luciu ridicat. Are tendința de a intra puternic în țesătură atunci când este cusută, ceea ce este bună pentru broderie, dar nu pentru toate țesăturile. Este o ață foarte fină, perfectă pentru utilizarea cu fibre naturale precum mătasea sau lâna. Este foarte puternică și poate rezista la temperaturi ridicate ceea ce o face excelentă pentru proiecte de croitorie, dar are bineînțeles un preț mai ridicat.

Tipuri de ață pentru mașina de cusut în funcție de grosime

Ața de cusut vine în diferite greutăți sau grosimi. Dacă folosești un fir de ață mai gros pentru o anumită țesătură, cusăturile vor fi mai vizibile. Dacă vei coase țesături mai groase, este posibil să ai nevoie de o ață mai grea.

Ața de 120. Este ața standard, bună de cusut haine, produse de home deco, în principiu este utilizabilă pentru cele mai multe materiale textile.

Ața de 70. Este ceva mai groasă decât ața de 120 și este foarte potrivită pentru a face cusături decorative pentru a accesoriza o pernă sau o față de masă.

Ața de 30. Este așa zisa ață de blug, adică foarte groasă și foarte rezistentă, imposibil aproape de rupt cu mâna. Această ață poate fi folosită pentru a face anumite broderii (datorită grosimii), pentru a coase nasturi (datorită durității) etc.

Este esențial să setezi corect mașina de cusut atunci când lucrezi cu diferite grosimi de material, ace sau ață. O modificare a diametrului unui ac de cusut, de exemplu, poate afecta tensiunea firului. Verifică întotdeauna tensiunea după ce faci orice reglare la mașina de cusut.

De asemenea, verifică întotdeauna dacă ața de cusut și materialul din proiectul dorit se potrivesc cu adevărat. Nepotrivirea culorilor poate duce la eșecul proiectului. Astfel, atunci când selectezi o ață care să se potrivească cu culoarea țesăturii, alege întotdeauna pe cea mai închisă. Firele mai deschise vor fi mai vizibile, iar cele mai închise vor ajuta la crearea unei suprafețe mai netede și la reducerea contrastului.


Ce nota merita acest Articol:

Nu sunt Comentarii la Cum alegi cea mai bună ață de cusut pentru croitorie

Raspunde corect la intrebarea:
Cat face 5 ori 5?
Iti place Articolul? Distribuie si prietenilor tai:

×