Nutritionistul Marilena Oprisanu, sfaturi pentru cei ce lucreaza de acasa. Cum evitam mancatul compulsiv
Pentru a evita pericolul de ingrasare, nutritionistul Marilena Oprisanu ofera o serie de sfaturi pentru cei ce lucreaza de acasa. In primul rand, specialista recomanda sa reduceti cantitatea de mancare consumata, in functie de efortul fizic depus in fiecare zi.
Totodata, la cina ar trebui sa consumati alimente usor de digerat. Nu in ultimul rand, atunci cand serviti micul dejun, pranzul sau cina, evitati factorii perturnatori, cum, ar fi calculatorul, telefonul mobil, televizorul, s.a.
Nutritionistul Marilena Oprisanu, sfaturi pentru cei ce lucreaza de acasa
Pentru a evita mancatul compulsiv atunci cand lucram de acasa, nutritionistul Marilena Oprisanu ne sfatuieste sa ne facem un plan alimentar, in care sa ne organizam mesele si gustarile. Astfel, vom petrece mai putin timp in bucatarie.
”Munca de acasa vine cu avantajul faptului ca putem sa ne organizam ziua mai bine, pe de o parte, iar pe de alta parte, exista dezavantajul ca putem sa mancam compensator, sa mancam compulsiv sau pur si simplu sa mancam din plictiseala.
Recomandarea ar fi sa avem o mai buna planificare a zilei , sa ne facem un plan alimentar de principiu si sa ne organizam cu mesele si gustarile.
De exemplu, de dimineata, daca ne este mai usor sa marcam printr-un bol de lapte cu fulgi de ovaz si merisoare, la masa pranzului as recomanda sa ne luam mai mult timp. Putem sa ne organizam sa avem legumele preparate din timp si ca tehnica in care salvam foarte mult timp in bucatarie.”
Avantajul zilelor in care lucram de acasa
“De exemplu, daca hotaram sa mancam o carne, as recomanda sa o marinam cu o seara inainte, o punem intr-o emulsie in care carnea va fi marinata. Aceasta are avantajul, pe de o parte, ca va fi mai usor de digerat, pe de alta parte, ca va fi impregnata cu toate gusturile si toate aromele pe care le-am pus acolo. La ora mesei, scoatem din acea emulsie, o punem pe gratar sau la cuptor cu o mana de legume si in felul acesta putem sa punem timerul cuptorului si sa mai lucram un pic la calculator.
De asemenea, este recomandat ca, atunci cand mancam, sa fim relaxati si sa evitam toti factorii perturbatori, cum ar fi telefonul, laptop-ul sau discutiile in contradictoriu. Ora mesei este momentul in care trebuie sa ne rasfatam, dupa o zi plina.
O alta conduita pe care as recomanda-o la ora mesei este sa nu avem factori perturbatori, sa nu avem discutii in contradictoriu, sa nu lucram la laptop sau sa mai vorbim la telefon. Pur si simplu, sa incercam sa facem un set-up al mesei ca si cum am servi masa afara, sa folosim tacamurile pe care le folosim cu musafirii, sa nu mancam din recipientele din care am cumparat alimentele si sa ne rasfatam ca si cum meritam acest lucru.”
Cum salvam timp atunci cand pregatim mesele de acasa
Senzatia de foame este provocata de stres si lipsa socializarii. Din aceasta cauza, vom manca mai multe dulciuri si produse pe baza de zahar. Pentru a evita acest lucru, nutritionistul recomanda servirea pranzului intr-un parc, de exemplu.
“Daca ar fi acea pauza de o ora si vremea ar fi frumoasa, chiar as recomanda sa ne impachetam pranzul si sa mergem sa il servim intr-un parc, tocmai pentru ca aceasta lipsa de socializare si factorul de stres provoaca o senzatie de foame si organismul va traduce printr-o pofta de dulciuri si atunci persoana va manca compensator produse pe baza de zahar.
Te-ar putea interesa si: Beneficiile pentru sănătate ale exercițiilor fizice: Un ghid cuprinzătorAcest mecanism va declansa un alt mecanism biochimic de dopamina care este raspunzator de recompensa si motivatie. Asa se explica acest mancat compensator, compulsiv sau mancatul de plictiseala.”
Cum putem renunta la ciugulitul incontinuu
In continuare, Marilena Oprisanu ne da cateva indicatii despre cum putem evita gustarile prea dese. In cazul in care vom face pauze dese doar ca sa mancam, creierul va considera ca este un mecanism compensator.
“Prima recomandare ar fi sa nu avem zona de lucru in bucatarie sau sa nu avem un bol de mancare pe langa noi.
Daca ne facem un plan alimentar, cu pauze alimentare, atunci dam voie organismului sa i se faca foame natural, adica sa nu profitam sa facem o pauza doar ca sa mai mancam sau sa mai gustam ceva, pentru ca, in acel moment, creierul nu va inregistra actul nutritional, ci va fi un mecanism compensator.”
Meniul perfect pentru cina acasa
Pentru cina, cele mai potrivite alimente sunt cele usor de digerat, ca de exemplu supa de legume sau peste. Acestea nu incarca ficatul si nu declanseaza procesul de digestie si detoxifiere a organismului.
“Seara as recomanda mancaruri usoare, usor digerabile, soteuri de legume, supa crema de legume, niste paste cu legume, adica mancaruri care sa nu ma conditioneze sa am ultima masa la la ora 17:00 sau la ora 18:00.
Daca optez pentru o masa de legume, un peste, un pastrav sau o dorada, atunci nu voi incarca ficatul pe timpul noptii sa is faca functia de digestie si de detoxifiere.”
Sedentarii ar trebui sa manance mai putin ca sa nu se ingrase
Este indicat ca persoanele sedentare sa reduca cantitatea de mancare, in functie de gradul de activitate fizica din fiecare zi. Astfel va fi evitat pericolul de ingrasare.
“Sunt unele persoane care de cand lucreaza de acasa fac mai mult sport. La polul opus sunt persoane care devin sedentare. E clar ca trebuie raportat la gradul de activitate.
Daca o persoana este sedentara, clar ca va trebui sa reduca din cantitatea de mancare in raport cu rata metabolica, pentru ca altfel exista acest risc de ingrasare.”
Alimentele care dau energie si ne ajuta la concentrare
Pentru a fi plini de energie si a ne putea concentra mai bine trebuie sa consumam alimente bogate in vitamina B, triptofan, fructe si legume.
“ Exista alimente (...) bogate in complexul de vitamina B, bogate in triptofan, acest aminoacid, de exemplu curcanul este un aliment bogat in acest aminoacid, legumele si fructele si sa pastram aceste pauze alimentare”, a explicat nutritionistul Marilena Oprisanu.