Sursa: https://www.pexels.com/photo/close-up-shot-of-dental-implant-model-6502305/
Implantul dentar are nevoie de os pentru a se ancora, dar absența dintelui erodează tocmai acel os. Sub gingie, osul alveolar care susținea rădăcina începe să se retragă aproape imediat după extracție, pentru că nu mai primește stimularea mecanică de care are nevoie. Procesul e silențios și progresiv: în primele trei luni, creasta osoasă pierde în medie aproape 4 mm în lățime și aproape 2 mm în înălțime. La șase luni, pierderea orizontală poate ajunge între 29% și 63% din volumul inițial. Cu cât trece mai mult timp fără un implant sau fără o altă formă de stimulare, cu atât mai puțin os rămâne disponibil pentru o viitoare intervenție.
Înțelegerea acestui mecanism ajută pacientul să înțeleagă de ce medicul recomandă uneori proceduri suplimentare înainte sau în paralel cu inserarea implantului.
Cât os este suficient și cum se evaluează deficitul
Un implant standard necesită minimum 6 mm lățime și 10 mm înălțime osoasă la locul de inserare. Sub aceste valori, inserarea directă nu este posibilă fără a compromite stabilitatea și osteointegrarea pe termen lung. Evaluarea se face prin tomografie CBCT, care oferă o imagine tridimensională precisă a volumului osos disponibil, a calității osului și a relației cu structurile anatomice vecine, cum ar fi sinusul maxilar sau nervul alveolar inferior.
Deficitul osos nu este același în toate zonele. La maxilar, resorbția este mai rapidă și mai pronunțată: lățimea crestei poate scădea cu 40-60% în 3-5 ani de la pierderea dintelui. La mandibulă, procesul e mai lent, dar în zona frontală pierderea în înălțime poate atinge 4-5 mm în primul an. Aceste diferențe influențează direct tipul de intervenție necesară și durata totală a tratamentului.
Adiția de os: ce presupune și ce tipuri de materiale există
Atunci când volumul osos este insuficient, soluția este adiția de os, procedura prin care se reconstruiește sau se suplimentează structura osoasă înainte sau simultan cu inserarea implantului. Termenul acoperă mai multe tehnici distincte, alese în funcție de amploarea deficitului și de localizarea sa.
Regenerarea osoasă ghidată (GBR) este cel mai frecvent protocol: se aplică material de grefă particulat la locul deficitului și se acoperă cu o membrană de barieră care împiedică țesuturile moi să invadeze zona și permite osului să se regenereze controlat. Elevarea sinusului maxilar (sinus lift) este o tehnică specifică zonei posterioare a maxilarului, unde sinusul maxilar lasă adesea prea puțin os disponibil. Există două variante, internă și externă, cu indicații și complexitate diferite, care nu trebuie confundate. Conservarea alveolei imediat după extracție (socket preservation) este o formă preventivă de adiție de os, care limitează resorbția înainte ca aceasta să devină o problemă.
Materialele folosite pentru grefă sunt de patru categorii: autogene (os recoltat de la pacientul însuși, din altă zonă a gurii sau din altă regiune anatomică), alogene (os uman provenit din bancă de os), xenogene (os de origine animală, cel mai frecvent bovine sau porc) și sintetice (materiale fabricate în laborator cu proprietăți similare osului natural). Nicio categorie nu este universal superioară celorlalte. Osul autogen a fost mult timp considerat standardul de referință, dar studiile arată că xenogrefele și unele materiale sintetice oferă rezultate predictibile și, în anumite cohorte, rate de resorbție marginală chiar mai mici. Alegerea materialului depinde de situația clinică, de preferința medicului și de disponibilitatea materialului.
Riscuri, durate și ce arată datele despre succes
Augmentarea osoasă prelungește tratamentul. Integrarea materialului de grefă durează în medie 4-6 luni, după care se poate trece la inserarea implantului. Durata totală de vindecare, de la adiția de os până la finalizarea lucrării protetice, se poate întinde între 9 și 18 luni, în funcție de amploarea intervenției și de capacitatea individuală de vindecare a pacientului.
Augmentarea simultană cu inserarea implantului, atunci când situația clinică o permite, nu crește în mod inerent riscul de eșec, conform unui studiu pe date naționale la scară largă (PMC/NCBI, 2025). Datele despre supraviețuirea implanturilor sunt relevante: implanturile inserate cu suport de xenogrefă au o rată de supraviețuire de 91,1% la 6 ani, față de 78,7% pentru cele inserate fără grefă, potrivit unui studiu retrospectiv publicat în Materials (2021). Diferența sugerează că augmentarea, departe de a fi un factor de risc, poate îmbunătăți prognoza pe termen lung.
Costuri și ce influențează prețul final
Adiția de os adaugă un nivel de complexitate chirurgicală și, implicit, un cost suplimentar față de implantul simplu. Prețurile variază semnificativ în funcție de tehnica folosită, cantitatea de material necesară și clinică. Ca reper general de piață, în România, costul fazei chirurgicale care include atât adiția de os, cât și inserarea implantului se situează orientativ în intervalul 5.000-15.000 lei, cu variații considerabile în funcție de amploarea intervenției.
Clinicile care lucrează cu planificare digitală 3D pot stabili prețul ferm după primul consult și investigațiile imagistice, fără a-l modifica pe parcursul tratamentului, indiferent de complicații. LLLDental.ro aplică acest principiu, ceea ce oferă pacientului o predictibilitate financiară reală într-un tratament care se desfășoară pe mai multe luni.
Când adiția de os nu este posibilă
Există situații în care deficitul osos este atât de sever, sau starea generală de sănătate a pacientului nu permite intervenții chirurgicale extinse, încât augmentarea osoasă clasică nu reprezintă soluția optimă. În aceste cazuri, medicul poate evalua soluții protetice convenționale sau alte alternative în funcție de situația anatomică specifică. Decizia nu se poate lua fără o evaluare imagistică completă și o consultație clinică detaliată, pentru că fiecare caz prezintă o combinație unică de factori anatomici, biologici și medicali. Lipsa osului suficient nu echivalează automat cu imposibilitatea unui implant dinți, ci cu necesitatea unui plan de tratament mai complex, construit în jurul situației specifice a pacientului.
Surse
– Simoni et al., „Guided Bone Regeneration Effects on Bone Quantity and Outcomes of Dental Implants in Patients With Insufficient Bone Support”, Cureus, 2023 – https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC10292071/
– Tartaglia et al., „Clinical Outcome of Dental Implants after Maxillary Sinus Augmentation with and without Bone Grafting”, Materials (MDPI), 2021 – https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC8151007/
– „Clinical Success Rates of Dental Implants with Bone Grafting in a Large-Scale National Dataset”, PMC/NCBI, 2025 – https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC12843187/
– „Resorption Rates of Bone Graft Materials after Crestal Maxillary Sinus Floor Elevation”, PMC/NCBI, 2024 – https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC11121861/
