Idei De Cadouri Pentru Nasi

Idei De Cadouri Pentru Nasi

Nasii sunt cei care insotesc cuplul in drumul spre cununia spirituala, fiind apoi prezenti in viata acestora in momente cheie. De regula, nasii sunt alesi fie din randul rudelor apropiate, cum ar fi frati, surori, unchi, matusi, fie din cercul restrans de prieteni. Vorbim de oameni pe care ii cunosti destul de bine din punct de vedere al preferintelor si pasiunilor.

Venim astazi in intampinarea voastra cu cateva idei de cadouri pentru nasi, in functie de diferite evenimente si ocazii speciale din viata. Daca te intrebi ce cadouri se cumpara nasilor, atunci ai ajuns in locul potrivit. O sa acoperim aproape orice tip de eveniment, cu idei de cadouri pentru toate buzunarele, varstele si preferintele. 

Cadouri nasi ocazii speciale

Ne referim la ocazii speciale la ceea ce reprezinta evenimentele de importanta majora, cum ar fi nunta, botezul, taierea motului, nunta de argint si altele, unde nasii au de jucat un rol important. Alege cadourile in functie de traditie, de nevoie si de dorintele celor care iti sunt nasi. 

Cadouri nasi botez

Pentru sarbatorirea unui botez, la care nasii iau parte in mod activ, poti sa te gandesti la un cadou special, plin de semnificatie, cum ar fi o rama foto in care poti pune o fotografie cu cel/cea mic/a sau una in care sunteti intreaga familie. Nu uita si de cadourile practice, diferite seturi pentru bucatarie, decoratiuni sau produse pentru relaxare. 

Difuzor aromaterapie

Difuzorul de aromaterapie poate sa fie sub forma de dispozitiv electric, cu functie dubla de parfumare si umidificare. Unele modele sunt foarte atractive vizual si pot fi folosite ca o decoratiune moderna. Alte tip de difuzor de aromaterapie sunt cele prin pulverizare sau prin sistemul de betisoare parfumate. Sunt mult mai simplu de utilizat, insa trebuie inlocuite la un interval de timp.

neer.ro

esteto.ro

esteto.ro

melimeloparis.ro

melimeloparis.ro

melimeloparis.ro

melimeloparis.ro

notino.ro

notino.ro

notino.ro

notino.ro

notino.ro

Set de pahare

Am ales setul de pahare pentru un cadou practic de oferit nasilor cu ocazia botezului. Poate fi vorba de un set de pahare pentru vin din cristal, in forma clasica, ambalate in mod deosebit, pregatite pentru a fi oferite cadou. Pentru nasii care nu obisnuiesc sa consume alcool poti opta penru un set de pahare de masa, intr-un design modern, ideale de a fi utilizate zilnic. Alege sticla de calitate si nu uita de modul de prezentare.

neer.ro

melimeloparis.ro

Rama foto

Daca doresti sa oferi un cadou special, atunci o rama foto poate fi ceea ce cauti. Dincolo de designul ramei foto, poti impresiona cuplul de nasi cu o fotografie cu semnificatie personala, din cadrul botezului. Poate fi cu cel mic sau cu cele doua familii. Pentru un cuplu de nasi mai tineri, alege o rama fot tip colaj, pentru ca poti pune mai multe poze si poti alege un mesaj dragut de multumire sau inspirativ. Daca insa vrei sa mergi pe clasic, ai la dispozitie o serie de modele de rame foto cu margine simple, neagra, argintie sau din lemn.

melimeloparis.ro

melimeloparis.ro

melimeloparis.ro

melimeloparis.ro

melimeloparis.ro

melimeloparis.ro

melimeloparis.ro

melimeloparis.ro

melimeloparis.ro

melimeloparis.ro

melimeloparis.ro

Cadouri nasi nunta

Nunta este un eveniment important, atat in viata proaspetilor insuratei, cat si in viata noilor nasi. De aceea, pentru acest moment atat de special, este nevoie si de un cadou in aceiasi masura. Astfel, poti alege un obiect decorativ, poate o statueta, un tablou care sa fie reprezentative pentru cuplul de nasi si care sa se incadreze stilului personal. Te poti orienta si spre obiecte de uz casnic, mult mai practice, dar care sa aiba o semnificatie speciala. 

Ceainic

Un ceainic de portelan poate fi considerat o decoratiune perfecta pentru un living amenajat in stil clasic sau pentru o bucatarie cocheta. Este un cadou perfect pentru nasii care sunt atenti la detalii, mereu in cautare de decoratiuni noi si carora, bineinteles, le place ceaiul. Un astfel de ceainic poate fi utilizat cu precadere la ocazii speciale, pentru servirea cu ceai a musafirilor, sau poate fi un vas de depozitare si a altor tipuri de lichide consumabile.

melimeloparis.ro

Statueta

Ce poate fi mai plin de semnificatie decat o statueta care sa reprezinte un cuplu de indragostiti, pentru proaspetii nasi. Este o recunoastere a increderii pe care le-o purtati si un model de urmat in boua voastra viata de casatoriti. O alta optiune, tot din sfera decoratiunilor, ar putea fi o statueta tip feng shui, care sa stimuleze atragerea prosperitatii, norocului si bunastarii in viata nasilor. Un cadou inspirat pentru o noua etapa in viata si care in timp, se va transforma intr-o amintire palpabila, de nepretuit.

melimeloparis.ro

melimeloparis.ro

melimeloparis.ro

melimeloparis.ro

melimeloparis.ro

melimeloparis.ro

melimeloparis.ro

melimeloparis.ro

melimeloparis.ro

melimeloparis.ro

Vaza

O vaza din cristal poate fi cadoul perfect de oferit nasilor cu ocazia nuntii. Este un obiect pe cat de practic, pe atat de simbolic, mai ales ca vine din partea celor pe care i-au cununat. Dar nu trebuie sa alegi neaparat un model clasic de vaza, aceasta mai poate fi de inspiratie vintage, cu aspect usor uzat si potrivita pentru cei pasionati de timpurile trecute ale istoriei. In lista de mai jos avem si optiuni moderne, in forme iesite din comun si cu imprimeuri abstracte, pentru firi libere si nonconformiste.

melimeloparis.ro

melimeloparis.ro

melimeloparis.ro

melimeloparis.ro

Cadouri nasi cununie

Pentru cununie poti alege cadouri din sfera personala, cum ar fi un parfum sau un set de ingrijire, accesorii si piese vestimentare speciale. Chiar daca in aceste situatii se merge mai mult pe oferirea de cadouri simbolice, sunt multi cei care prefera un cadou practic, de care se pot folosi si de care se pot bucura in timp real. Asadar, poate stii dinainte ce anume isi doresc viitori nasi, care le sunt preferintele in materie de haine, accesorii si decoratiuni. 

🎁 Idei De Cadouri Pentru Barbati Te-ar putea interesa si: 🎁 Idei De Cadouri Pentru Barbati

Parfum femei

Un cadou special, parfumul va incanta orice femeie, indiferent de varsta. De accea consideram acesta un cadou pentru nasa, care sa-i aminteasca in mod placut de momentul special al cununiei. Il poti oferi inainte de eveniment si astfel il poate purta in timp real. Alege un parfum care sa o reprezinte sau sa se afle printre brandurile favorite. Te poti orienta si in functie de anotimpul in care are loc cununia. Se potrivesc foarte bine aromele fresh si florale in sezon cald, iar pentru cel mai rece, note lemnoase, puternice si cu nuante dulci.

brasty.ro

brasty.ro

brasty.ro

brasty.ro

brasty.ro

brasty.ro

brasty.ro

brasty.ro

brasty.ro

brasty.ro

brasty.ro

brasty.ro

brasty.ro

brasty.ro

brasty.ro

brasty.ro

Butoni camasa

Daca am ales parfumul pentru nasa, o pereche de butoni poate fi cadoul perfect pentru nas. Sunt cu atat mai potriviti daca nasul obisnuieste sa poarte acest tip de accesoriu, la tinute pentru locul de munca sau intalniri oficiale. Poti alege o pereche de butoni simplu, clasici, aurii sau argintii, care sa fie in acord cu tinuta pe care o va purta nasul la cununie. In recomandarile de mai jos gasesti modele pentru toate gusturile, de la cele moderne, cu accente colorate la cele de inspiratie retro.

gentlemenscorner.ro

gentlemenscorner.ro

gentlemenscorner.ro

gentlemenscorner.ro

gentlemenscorner.ro

gentlemenscorner.ro

gentlemenscorner.ro

gentlemenscorner.ro

gentlemenscorner.ro

gentlemenscorner.ro

gentlemenscorner.ro

gentlemenscorner.ro

gentlemenscorner.ro

gentlemenscorner.ro

gentlemenscorner.ro

gentlemenscorner.ro

Ceas de perete

Un altfel de cadou, ceasul de perete poate fi o alegere ideala de oferit nasilor pentru sarbatorirea cununiei. Am ales acest obiect decorativ dat fiind varietatea mare de modele, pentru toate gusturile si stilurile de amenajare interioara. Unele ceasuri de perete vin in forme elaborate, tip 3D, cu elemente decorative, oglinzi si alte tipuri speciale de ornamente, care transforma banalul ceas intr-o decoratiune speciala. Depinde desigur si de stilul celor doi nasi. Poate prefera totusi ceva clasic, un ceas de perete simplu, in stil minimalist si usor de integrat in orice incapere a locuintei.

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

esteto.ro

esteto.ro

esteto.ro

esteto.ro

cadou nasi craciun

Cadouri pentru nasi de Craciun

De Craciun ne dorim sa facem cele mai special cadouri, atat celor din familie, cat si cunostintelor si prietenilor. Aici sunt inclusi si nasii, pentru care poti sa te axezi pe cadouri practice, amuzante sau de inspiratie festiva. Va fi cu siguranta apreciat un pulover cu motive de Craciun sau o pijama calduroasa, cu imprimeuri deosebite. 

Halat satin

Daca doresti sa oferi un cadou special nasei, poti alege un halat din satin sau orice alt material fin la atingere. Acesta poate fi purtat impreuna cu o camasa de noapte din acelasi material, fiind un cadou potrivit pentru femeile cu un stil seducator si elegant. Exista o serie de modele de halate din satin, de la cele de lungime scurta si culori pastelate, la cele mai lungi si in culori inchise, pentru un stil cat mai clasic.

maroko.ro/

maroko.ro/

maroko.ro/

astratex.ro

astratex.ro

astratex.ro

astratex.ro

Pijama barbati

In ceea ce priveste cadoul pentru nas, iti recomandam o pijama barbateasca, care sa se potriveasca cu stilul vestimentar al persoanei respective. De regula, barbatii care adopta un stil clasic, smart casual sau elegant, vor fi mai incantati de o pereche de pijamale din materiale fine, design simplu si in culori neutre/inchise. Pentru celelate categorii ai o libertate mai mare in a alege, intre pijamale cu imagini amuzante, culori vibrante sau imprimeuri festive.

astratex.ro

astratex.ro

astratex.ro

astratex.ro

astratex.ro

astratex.ro

astratex.ro

astratex.ro

astratex.ro

Pulover Craciun

Un cadoul clasic, potrivit pentru persoanele de toate varstele si preferintele in materie de haine, puloverul de Craciun este un simbol ale acestei perioade. Poti alege pentru cei doi nasi cate un pulover cu motive festive de Craciun, care sa-i reprezinte si care sa poata fi purtat in timpul sezonului rece. Exista modele diverse, de la cele cu reni si Mosi Craciuni in ipostaze amuzante, la cele in combinatii inedite de culori si multe elemente specifice sarbatorilor de iarna.

neer.ro

fashionsense.ro

fashionsense.ro

Cadouri pentru nasi de ziua lor

Pe langa celelalte sarbatori anuale, ziua de nastere este un prilej important de a oferi un cadou special nasilor. In acest caz ideile pentru cadou sunt multiple, tinand cont in principal de pasiunile, hobby-urile, stilul vestimentar, afinitatea fata de anumite accesorii si gadget-uri. La fel de potrivite sunt decoratiunile pentru casa, produse de ingrijire personale si alte necesare zilnice. 

Parfum barbati

Daca este sa ne gandim la un cadou special pentru nas, acesta ar putea fi un parfum bine ales. In cazul in care nasul este o ruda sau un prieten apropiat, probabil cunosti preferintele acestuia in materie de parfumuri. Unii barbatii prefera sa se parfumeze numai la ocazii speciale, altii au o adevarat colectie de parfumuri pentru diferite perioade ale anului si evenimente. Orienteaza-te in functie de caracterul omului, si alege note lemnoase si orientale pentru barbati puternici, arome fresh si marine pentru barbati mai tineri si romantici.

🎁 Cadouri Pentru Femei | 2000+ Idei De Cadouri Pentru Ea Te-ar putea interesa si: 🎁 Cadouri Pentru Femei | 2000+ Idei De Cadouri Pentru Ea

brasty.ro

brasty.ro

brasty.ro

brasty.ro

brasty.ro

brasty.ro

brasty.ro

brasty.ro

brasty.ro

brasty.ro

brasty.ro

brasty.ro

brasty.ro

brasty.ro

brasty.ro

brasty.ro

Cercei

O pereche de cercei sau un set special se numara printre recomandarile cadoului pentru nasa de ziua ei. Daca vorbim de o femeie care pun pret pe calitate si rafinament, atunci cel mai bine este sa alegi o pereche de cercei din aur sau argint, intr-un design cat mai simplu, insa in acelasi timp modern. Pentru femeile romantice exista modele de cercei cu elemente decorative florale sau de inspiratie naturala, pentru femeile excentrice gasesti modele de cercei statement, care epateaza prin dimensiune, culoare sau lungime.

brasty.ro

brasty.ro

brasty.ro

brasty.ro

brasty.ro

brasty.ro

brasty.ro

brasty.ro

brasty.ro

brasty.ro

brasty.ro

brasty.ro

brasty.ro

Tablou

Tabloul poate fi un cadou ideal de oferit nasilor cu o varsta mai inaintata sau celor care prefera acest tip de decoratiune. Astfel, iti poti indrepta atentia spre tablouri cu rame de inspiratie vintage si reprezentari ale operelor celebre sau tablouri cu rame simple si ilustratii diverse. Acestea pot fi scene din filme, personaje faimoase, mesaje inspirationale, mesaje amuzante sau orice alt element abstract.

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

esteto.ro

esteto.ro

esteto.ro

esteto.ro

esteto.ro

esteto.ro

Cadouri nasi nunta de argint

Nunta de argint semnifica celebrarea a 25 de ani de la casatorie, fiind un moment important in viata oricarui cuplu. In aceasta zi speciala, nasii sunt alaturi si conform traditiei ne putem arata recunostinta fata de ajutorul pe care ni l-au oferit in aceasta perioada, printr-un cadou special. Acesta pot sa fie personalizate, axat pe obiecte de colectie sau pretioase, optiuni mai traditionale, avand in vedere faptul ca in cele mai multe cazuri, vorbim de persoane trecute de o anumita varsta. 

Colier argint

Propunem ca un cadou special pentru nasa un colier de argint sau suflat cu argint. Se potriveste oricarei categorie de varsta si stil personal. Un colier simplu argintiu poate fi purtat in nenumarate combinatii vestimentare, la locul de munca, in calatorii sau la plimbare. Pentru a personaliza un pic cadoul, poti adauga un pandantiv dintr-o piatra prestioasa sau un element reprezentativ pentru nasa, poate fi o silueta, un nume sau un obiect.

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

bestvalue.eu

esteto.ro

esteto.ro

esteto.ro

esteto.ro

melimeloparis.ro

daisyfay.ro

daisyfay.ro

daisyfay.ro

melimeloparis.ro

melimeloparis.ro

Stilou business

Pentru nas ne-am gandit ca un cadou clasic si potrivit pentru sarbatorirea nuntii de argint, ar fi un set stilou business. Alege un model care se potriveste stilului persoanei respective, poate fi un stilou argintiu, cu penita din otel inoxidabil, si elemente decorative discrete. Alege un stilou de inspiratie vintage pentru barbatii mai in varsta, care pastreaza inca un stil traditional si rafinat.

gentlemenscorner.ro

gentlemenscorner.ro

gentlemenscorner.ro

gentlemenscorner.ro

gentlemenscorner.ro

gentlemenscorner.ro

gentlemenscorner.ro

gentlemenscorner.ro

Fata de masa

Fata de masa este un cadou pe cat de simplu, pe atat de potrivit pentru orice tip de aniversare. Stim, cel putin in cultura noastra, ca pentru evenimente sau musafiri, femeile puneau cea mai buna si speciala fata de masa. De aceea, astazi este in continuare un cadou potrivit, mai ales pentru cuplurile de nasi trecuti de o anumita varsta. Alege o fata de masa simplu, cu broderie sau poate cu imprimeuri reprezentative pentru cei doi.

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

 

Cadouri pentru nasi la mot

Taierea motului este o datina specific romaneasca, in care din nou, nasii au de jucat un rol important. Este un prilej perfect pentru a le oferi un cadou de multumire, care poate sa fie din diferite arii de interes. Unele persoane aleg pentru cadourile nasilor seturi de tacamuri, pahare sau farfurii, decoratiuni pentru casa, obiecte si accesorii de moda sau moduri ingenioase pentru relaxare si petrecere a timpului liber. 

Lampa

Un cadou modern si din ce in ce mai cumparat, diferitele modele de lampi ar putea fi alegerea perfecta pentru nasi. Ideea este ca ai de unde alege atunci cand vine vorba de lampi. Unele sunt sub forma de luna sau stele, ideale pentru un ambient placut in dormitor, altele in forma de animale sau flori, pentru un living modern si primitor. Gasesti si modele clasice de lampi, pentru birou sau de pus pe noptiera.

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

esteto.ro

Flori si plante artificiale

Avantajul de a avea in casa flori si plante artificiale este acela ca nu se ofilesc, nu au nevoie de ingrijire speciala sau de o anumite sursa de lumina. Poti fi amplasate oriunde si poti avea reprezentari ale celor mai exotice si rare plante, la tine in living. De aceea este un cadou excelent de oferit nasilor. Poti alege buchete de flori, plante in ghiveci, aranjamente florale sau flori care se agata de balustrade sau dulapuri.

Cadouri personalizate – Cum sa faci un cadou deosebit Te-ar putea interesa si: Cadouri personalizate – Cum sa faci un cadou deosebit

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

Set farfurii

Revenim la categoria de cadouri clasice si ne indreptam atentia spre diferitele tipuri de farfurii si seturi. Un cadou cu semnificatie simbolica, ideal de oferit la ocazii festive, cum este taierea motului. Poti merge la sigur cu un set de farfurii albe si elemente decorative subtile, care se va potrivi oricarei varste si preferinta. Mai sunt cele moderne din ceramica sau portelan, cu diferite combinatii inedite de culori, motive florale, abstracte sau elegante.

Cadouri pentru cerere nasi

Primul contact cu nasii este acela cand primesc cererea in mod oficial. Acest lucru poate avea loc la ei acasa, la un restaurant sau o iesire in aer liber. In orice caz, un astfel de eveniment nu poate fi trecut cu vederea si este nevoie de daruirea unui cadou special. Alege fie un obiect decorativ, care sa le aminteasca in mod placut de momentul cererii sau alte accesorii care pot fi purtate sa folosite in mod frecvent. 

Ie traditionala

Ia traditionala este un cadou plin de semnificatie, mai ales pentru cei care doresc sa urmeze indeaproape toate datinile cununiei romanesti. Este o piesa vestimentara de colectie, usor de purtat in diferite combinatii vestimentare, cu precadere in sezonul cald. O ie poate fi asortata la o pereche de blugi, o fusta simple sau cu pantaloni casual. O amintire frumoasa, care va ramane mult timp in garderoba celui care primeste un astfel de cadou.

Harta lumii

Un cadou inedit pentru nasi, foarte apreciat, mai ales de cuplurile tinere. Majoritatea modelelor de harti ale lumii vin fie sub forma de sticker, care se lipessc pe perete, fie in mod clasic, sub forma de panou. Unele modele sunt razuibile, fiind ideale pentru cei care calatoresc destul de mult si isi doresc sa vada cat mai mult din lume. Astfel, dupa ce au vizitat o a anumita tara, o pot razui de pe harta.

neer.ro

neer.ro

neer.ro

libris.ro

Sticker perete

Ramanem la capitolul decoratiune de perete si aducem in prim plan stickerele. Acestea sunt un mod modern, simplu si eficient de a infrumuseta si de a schimba ambientul in orice incapare. Poate fi un cadou inspirat pentru multe cupluri de nasi, deschisi spre o astfel de decoratiune. Fluturasi, flori, scene din natura, elemente celeste, povesti, fantastic, sunt doar cateva teme din care poti sa alegi stickerele pentru perete.

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

idei cadouri sarbatori nasi

Cadouri de sarbatori pentru nasi

Unele dintre cele mai speciale cadouri se ofera de sarbatori, fie ca este vorba de Paste sau de Craciun. Pentru nasi iti recomandam cadouri deosebite, precum articole vestimentare de ocazie, accesorii pretioase, gadget-uri, decoratiuni festive si alte obiecte care stii ca le sunt necesare in perioada respectiva. 

Rochie catifea

Am ales catifeaua pentru ca este considerat unul dintre cele mai pretioase si elegant materiale din lume. O rochie de catifea este cu totul speciala, neavand nevoie de foarte multe accesorii pentru a straluci. Un cadou perfect pentru o nasa cocheta si care adora sa poarte rochii, nu numai la ocazii speciale. Alege o rochie de catifea in culori inchise, mov, albastru sau verde, pentru a pune in valoare aerul regal al materialului.

framboise.ro/ro/

fashionsense.ro

fashionsense.ro

fashionsense.ro

fashionsense.ro

fashionsense.ro

ietraditionala.com

ietraditionala.com

ietraditionala.com

mondris.ro

mondris.ro

mondris.ro

mondris.ro

mondris.ro

mondris.ro

fashion-24.ro

Ceas barbati

Un alt cadou interesant este ceasul de mana pentru barbati, un accesoriu universal care va fi pe placul oricarui barbat, de orice varsta. Desigur, secretul consta in alegerea acelui ceas de mana potrivit. In functie de stilul personal al nasului, poti opta pentru un ceas cu cadran clasic, curea din piele sau un design mai modern, digital si cu bratara in diferite combinatii de culori, pentru stilul vestimentare diverse.

maroko.ro/

maroko.ro/

maroko.ro/

maroko.ro/

maroko.ro/

maroko.ro/

maroko.ro/

maroko.ro/

maroko.ro/

maroko.ro/

maroko.ro/

maroko.ro/

maroko.ro/

maroko.ro/

maroko.ro/

maroko.ro/

Decoratiune Craciun

Pentru nasii care isi decoreaza anual locuinta de sarbatori si adora tot ce tine de festiv, cateva decoratiuni de Craciun vor fi exact ce trebuie pentru un cadou. Varietatea de modele este mare si destul de greu sa alegi doar o decoratiune. Poti fi globuri, beteala, luminite pentru brad sau ghirlande, decoratiuni de pus pe masa sau de decorat peretii. Unele sunt amuzante, altele magice sau de inspiratie din lumea naturii.

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

Idei de cadouri pentru invatatori si profesori Te-ar putea interesa si: Idei de cadouri pentru invatatori si profesori

Cadouri pentru nasi de lasata secului

O datina importanta in perioada primaverii, lasata secului presupune vizitarea nasilor si oferirea de cadouri in semn de recunostinta. Acestea pot fi de natura simbolica, o rama foto sau o statueta care sa fie reprezentativa pentru cuplu. Insa, nu trebuie sa neglijam partea practica a vietii, aici gama de produse fiind variate, de la atentii dulci la cele tip decoratiune sau obiect de folosit in bucatarie. 

Suport servetele

Daca te-ai tot gandit si inca nu ai nicio idee de cadou pentru nasi de lasata secului, alege un suport de servetele. Daca vrei ceva cu totul special, poate fi realizat din portelan, cu elemente distinctive, care sa fie ideal pentru mese festive si reuniuni de familie. Suportul pentru servetele este un obiect atat de practic in bucatarie, insa de multe ori trecut cu vederea la sectiunea de cadouri. Alege un model care sa se potriveasca in stilul de amenajare al bucatariei celor doi si va fi un cadou apreciat.

esteto.ro

melimeloparis.ro

Set tratament ten

In situatia in care cuplul de nasi este trecut de o anumita varsta sau poate sunt interesati de tot ce tine de produsele de ingrijire personala cat mai de calitate, atunci un astfel de set este cadoul perfect. Mai ales, ca in perioada lasatei secului vei gasi numeroase optiune de seturi de tratament pentru ten in haine de sarbatoare, ambalaje speciale de cadou, pentru ca se afla in apropiere de 8 martie sau ziua indragostitilor.

notino.ro

esteto.ro

notino.ro

notino.ro

notino.ro

notino.ro

notino.ro

esteto.ro

esteto.ro

notino.ro

Bomboane bio

Cu totii stim semnificatia zilei de lasaa secului, asadar o atentie dulce, fara zahar, fara gluten sau de provenienta organica este exact ce trebuie pentru un cadou. Poti chiar tu crea un cadou personalizat, in care poti umple un cosulet cu bomboane si alte dulciuri pentru un stil de viata mai sanatos. Daca nasii sunt in acord cu acest stil, atunci cadoul va fi cu siguranta apreciat si savurat cu placere.

esteto.ro

esteto.ro

esteto.ro

esteto.ro

esteto.ro

esteto.ro

esteto.ro

esteto.ro

esteto.ro

esteto.ro

esteto.ro

esteto.ro

esteto.ro

esteto.ro

esteto.ro

esteto.ro

Cadouri de multumire pentru nasi

Un cadou de multumire pentru nasi poate fi oferit la orice tip de ocazie speciala sau pur si simplu, daca doresti sa le arati aprecierea ta intr-o anumita situatie. Depinde de varsta nasilor, de hobby-uri si de alte aspecte legate de personalitate pentru a gasi cadoul perfect. Noi va recomandam cadouri universale, cum ar fi cutia de bijuterii pentru femei, jocurile de societate pentru intreaga familie sau alte tipuri de obiecte utile sau relaxante. 

Cutie de bijuterii

Un cadou de multumire dragut pentru nasa poate fi o cutie de bijuterii. Pentru femei mai tinere si cu un stil vesel, sunt recomandate cutiile de bijuterii din lemn, colorate si cu imprimeuri dragute, compartimentate in functie de accesoriile dorite. In cazul femeilor trecute de o anumita varsta, se preteaza mai bine o cutie de bijuterii clasica, de lemn sau metal, in culori neutre, cu interior catifelat si compartimentata pentru o varietate mare de accesorii.

neer.ro

neer.ro

esteto.ro

esteto.ro

esteto.ro

esteto.ro

esteto.ro

melimeloparis.ro

melimeloparis.ro

neer.ro

neer.ro

melimeloparis.ro

chrono12.de

Carti

Niciodata nu vei da gres cu o carte drept cadou, mai ales de multumire si apreciere. Poti alege cate o carte pentru fiecare dintre nasi, mai ales daca sunt pasionati de lectura, discutati des pe teme diverse si stii cateva ceva despre preferintele lor beletristice. Gasim potrivite pentru cadouri, cartile tip biografie a oamenilor celebrii, cu teme istorice sau politice, fictiune, de calatorie sau editii de colectii ale unor carti cunoscute.

libris.ro

libris.ro

libris.ro

libris.ro

libris.ro

libris.ro

libris.ro

libris.ro

Jocuri de societate

Jocurile de societate incanta prin amuzament si trezesc spiritul competitiv in orice persoana. Ai putea sa oferi un joc de societate drept cadou de multumire nasilor, de care va veti putea bucura impreuna in serile de relaxare. Jocuri precum Jenga sau Activity pot fi jucate lejer in mai multe persoane si sunt extrem de amuzante si incitante. Ca idei de cadouri sunt boardgame-urile moderne, jocurile clasice, sah, table, Monopoly si alte versiuni de jocuri in echipa.

carturesti.ro

esteto.ro

carturesti.ro

carturesti.ro

carturesti.ro

esteto.ro

carturesti.ro

esteto.ro

carturesti.ro

carturesti.ro

esteto.ro

carturesti.ro

carturesti.ro

carturesti.ro

carturesti.ro

esteto.ro

Cadouri aniversare casatorie nasi

Aniversarea casatoriei este un moment special in viata oricarui cuplu, iar cadourile primite ar trebui sa fie pe masura. In ceea ce priveste cadourile pentru nasi, te poti orienta spre variante din domeniul moderi, rochii, bluze, camasi, pantofi si tot felul de accesorii personalizate. Parfumurile, produsele de make-up si alte seturi de ingrijire personala se pot inscrie pe lista de cadouri. 

Rochie de seara

Rochia de seara este unul dintre cele mai apreciate cadouri de catre femei de toate varstele. Vorbind de nasa, o cunosti indeajuns de bine, pentru a stii care este stilul personale in materie de rochii de ocazie. Unele femei prefera rochiile lungi, cu diferite elemente decorative, precum strasuri sau imprimeuri deosebite. Alte femei merg pe partea de seductie si aleg rochii scurte, decoltate sau stralucitoare cu paiete. Iata cateva idei de rochii de seara:

Idei De Cadouri Speciale Pentru Sora Te-ar putea interesa si: Idei De Cadouri Speciale Pentru Sora

chanttal.ro

mondris.ro

mondris.ro

fashion-24.ro

fashion-24.ro

fashion-24.ro

fashion-24.ro

fashion-24.ro

chic-diva.ro

chanttal.ro

dyfashion.ro

Camasa barbati

Daca pentru nasa am ales o rochie de seara drept cadou, nasul ar putea sa primeasca o camasa. Poate chiar sa se asorteze in vreun fel cu rochia pe care ai ales-o pentru nasa. In general, nu vei da gres cu o camasa alba, dintr-un material de calitate, opaca si intr-o masura potrivita. Este ideala pentru costum si tinute smart casual. In rest, exista o serie de modele de camasi colorate, in carouri sau cu alte imprimeuri interesante.

Lumanare parfumata

Lumanarile parfumate sunt intotdeauna un cadou placut si binevenit in orice casa. Nu numai ca ofera un miros placut in camera in care sunt amplasate, dar multe modele indeplinesc cu succes functie de decoratiune. Asadar, ramane la latitudinea ta spre ce parfum te indrepti, pentru a oferi nasilor un cadou special. Lavanda pentru relaxare, iasomie pentru aroma proaspata sau citrice pentru neutralizarea mirosurilor.

neer.ro

notino.ro

notino.ro

notino.ro

notino.ro

Cadouri speciale pentru nasi

Printre ideile de cadouri speciale pentru nasi se pot numara canile personalizate cu diferite mesaje amuzante, tricouri cu imprimeuri reprezentative, decoratiuni pentru casa, produse de ingrijire profesionale si alte minunatii care le pot face celor doi viata mai frumoasa si mai usoara.

Cadouri originale pentru nasi

Am ajuns la categoria de cadouri originale pentru nasi, in care putem include diferite tipuri de gadget-uri, boxe portabile, rame foto digitale sau smartwatch. Insa la fel de bine pot sa fie un cadou excelent cutiile de depozitare pentru ceasuri sau alte obiecte de colectie. Iata care sunt recomandarile noastre: 

Smartwatch

Modern, eficient si util, smartwatch-ul este un cadou nemaipomenit, pentru nasi. Alege un model pentru fiecare si ii vei bucura nespus, mai ales daca inca nu detin un astfel de ceas. Este bine sa te indrepti spre modele usor de utilizat, cu interfata intuitiva, care monitorizeaza diferite activitati zilnice. Unele modele de smartwatch sunt concepute special pentru anumite sporturi sau pentru indeplinirea rapida a unor task-uri online.

watchshop.ro

watchshop.ro

watchshop.ro

chrono12.de

watchshop.ro

ceasuri-pro.ro/

watchshop.ro

ceasuri-pro.ro/

watchshop.ro

watchshop.ro

ceasuri-pro.ro/

chrono12.de

esteto.ro

watchshop.ro

esteto.ro

watchshop.ro

Trabucuri

O cutie cu trabucuri este un cadou elegant si original. Ideal pentru fumatori si cei care apreciaza un astfel de produs. Gasesti mai jos cele mai bune recomandari la ora actuala in ceea ce priveste trabucurile. Ofera un astfel de set la aniversarea casatoriei celor doi nasi sau pentru ziua de nastere a nasului.

gentlemenscorner.ro

gentlemenscorner.ro

gentlemenscorner.ro

gentlemenscorner.ro

gentlemenscorner.ro

gentlemenscorner.ro

gentlemenscorner.ro

gentlemenscorner.ro

Cadouri personalizate pentru nasi

Cadourile personalizate pot fi vesele, cu mesaje inspirationale sau cu diferite ilustratii reprezentative pentru nasi. Am ales pentru aceasta categorie tricourile personalizate, atat pentru femei, cat si pentru barbati, care pot fi alese in functie de anumite pasiunei, hobby-uri, obiceiuri sau alte elemente care atrag atentia in mod amuzant sau ironic. O alta optiune ar fi carcasele pentru telefon, pe care le gasesti intr-o multime de forma, variante, ilustratii si culori.

 

Tricou personalizat

Poti alege ca un cadou special pentru nasi, cate un tricou personalizat pentru fiecare. Poate fi un cadou excelent pentru zile de nastere sau alte aniversari de familie. Mesajele sunt alese in functie de personalitatea si unele preferinte specifice ale cuplului de nasi. Daca au foarte bine dezvoltat simtul umorului, atunci alege tricouri personalizate cu mesaje amuzante sau ilustratii care ironizeaza anumite aspecte din viata celor doi. Va fi un cadou care va aduce multe zambete.

esteto.ro

esteto.ro

esteto.ro

esteto.ro

esteto.ro

esteto.ro

esteto.ro

esteto.ro

esteto.ro

Carcasa telefon

O alta idee de cadou personalizat este carcasa de telefon. Aceasta este un accesoriu aproape indispensabil in viata majoritatii dintre noi. Este modul simplu si rapid prin care personalizam telefonul si ii conferim un pic din energia noastra. Daca cei doi obisnuiesc sa-si schimbe des carcasele, atunci un astfel de cadou este ideal. Poti gasi mai jos cateva modele, dintre cele mai colorate si feminine, la cele mai amuzante si traznite, pentru orice tip de personalitate si preferinte.

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

neer.ro

Cadouri deosebite pentru nasi

In categoria cadourilor deosebite pentru nasi pot intra orice tip de accesoriu, obiect sau seturi de petrecere a timpului liber. Ne-am gandit la diferite tipuri de paturi, cele cu maneci pentru cupluri, cele tip twist pe care te poti juca celebrul joc sau in diferite modele si culori, care mai de care mai traznite si speciale. Le fel de special poate fi un set de puzzle cu mai multe piese, de realizat in timpul serilor de iarna sau zilelor ploioase.

Idei de cadouri speciale de oferit familiei si prietenilor Te-ar putea interesa si: Idei de cadouri speciale de oferit familiei si prietenilor

 

Patura

Mai jos gasesti o varietate mare de modele de paturi, in functie de preferintele si stilul nasilor. Daca te gandesti la un model iesit din comun, exista paturile cu maneci, perfecte pentru cupluri, extrem de calduroase si confortabile, pe timp de iarna. La fel de originale sunt paturile in forma de coada de sirena sau alte animale, dar si cele care invita la distractie, cum este patura twist, pe care te poti juca cu intreaga familie.

penti.com.ro

neer.ro

neer.ro

esteto.ro

melimeloparis.ro

esteto.ro

melimeloparis.ro

esteto.ro

Puzzle

Jocurile de puzzle sunt o idee deosebita de cadou pentru nasi, perfecte de jucat in timpul liber, seara sau in weekend. Poti alege un set cu mai multe piese, in functie de experienta lor in ceea ce priveste asamblarea de puzzle. Sunt interesante pentru toate categoriile de varsta, pentru ca pun in valoare puterea de concentrare si pot fi amuzante, daca sunt realizate de mai multi membrii ai familiei.

carturesti.ro

carturesti.ro

carturesti.ro

carturesti.ro

carturesti.ro

carturesti.ro

esteto.ro

esteto.ro

Cadouri haioase pentru nasi

Cadourile haioase pentru nasi sunt alegeri perfecte pentru zile de nastere, onomastice sau alte ocazii speciale in viata celor doi. Se potrivesc cuplurilor tinere, cu simtul umorului bine dezvoltat si deschisi spre idei traznite. Ca idee de cadouri amuzante nasi ar putea fi perechile de sosete colorate, cu imprimeuri fete de animalute, mesaje sau personaje care starnesc amuzamentul.

 

Sosete

Sosete sunt un cadou ideal mai ales pentru perioada sarbatorilor de iarna. Poti alege pentru nasi cate o pereche de sosete amuzante, pentru fiecare in parte. Exista modele diverse, printre care se numara cele cu animalute, combinatii unice de culori puternice, cele cu imprimeu de animal sau care au inscriptionate diferite mesaje specifice. Mai gasim sosetele cu personaje din animatii, filme sau carti.

astratex.ro

sosetaria.ro

sosetaria.ro

Nisip kinetic

Jocul cu nisipul kinetic este extrem de relaxant si amuzant, in acelasi timp. Contrat asteptarilor, nu este un cadou doar pentru copii, adultii putandu-se bucura in aceasi masura de el. Poti construi diferite forme, castele si alte tipuri de cladiri, iar modul in care se simte in mana este o senzatie unica si linistitoare. Daca nasii sunt adeptii jocurilor, puzzle-urilor si altor tipuri asemenatoare de petrecere a timpului liber, atunci nisipul kinetic este un cadou inspirat.

esteto.ro

esteto.ro

esteto.ro

carturesti.ro

carturesti.ro

carturesti.ro

carturesti.ro

carturesti.ro

Cadouri frumoase pentru nasi

Asa cum bine stim, ideea de frumos este relativ si poate insemna lucruri diferite pentru fiecare dintre noi. De aceea, am ales optiuni generale de cadouri frumoase pentru nasi, care sa fie pe placul majoritatii si in acelasi timp, utile. Pentru nase poti alege o agenda sau un jurnal, numai bune de notat ganduri, amintiri, de facut liste de sarcini zilnice, desene si alte moduri creative de petrecere a timpului liber. Pentru barbati am ales ca optiune de cadou un halat confortabil si atractiv.

 

Agenda

O agenda este intotdeauna un cadou potrivit pentru femei, in cazul nostru, pentru nasa. Este un mijloc prin care iti poti tine la un loc gandurile, amintirile, poti face diferite exercitii de relaxare sau iti poti tine un jurnal zilnic. De asemenea, iti poti nota zilele de nastere ale celor dragi si alte evenimente importante din anul respectiv. Alege un model care sa atraga prin culoare, imprimeu sau prin design-ul filelor.

urbanbag.ro

esteto.ro

esteto.ro

esteto.ro

esteto.ro

esteto.ro

esteto.ro

esteto.ro

esteto.ro

melimeloparis.ro

esteto.ro

libris.ro

carturesti.ro

melimeloparis.ro

melimeloparis.ro

esteto.ro

Halat barbati

Pentru nasi ne-am gandit la un tip de cadou practic, frumos si mereu la indemana, si anume halatul. Este perfect de purtat dupa baie, in diminetile racoroase, luat in bagaj in calatorii sau la piscina. Alege un model care sa se potriveasca stilului personal al nasului, poate fi vorba de un model din material fin si luxos, pentru barbati eleganti sau un halat pufos si foarte confortabil, pentru cei care pun pret pe utilitatea produsului.

astratex.ro

astratex.ro

gentlemenscorner.ro

astratex.ro

astratex.ro

astratex.ro

astratex.ro

astratex.ro

Cadouri simbolice pentru nasi

Chiar daca de multe ori ne indreptam atentia spre cadouri practice, cele simbolice pot fi o amintire durabila si pretioasa pentru multi dintre nasi. Poti alege obiecte personalizate referitoare la nasi, cum ar fi prosoape, tricouri sau pahare, pe care le poti oferi la cererea oficiala sau dupa nunta. La fel de simbolic si special este un pandantiv care sa aduca aminte de momentele frumoase petrecute impreuna, putand fi purtat de nasa la nunta.

 

Pandantiv

Alege un pandantiv care sa se potriveasca stilului vestimentar al nasei. Poate fi un pandantiv purtat la ocazii speciale, cu pietre pretioase si un forme originale, care se preteaza la coliere finute si din diferite materiale metalice. De asemenea, poti opta pentru un pandantiv micut si discret, care poate fi purtat zi de zi, atat la tinute casual, cat si mai elegante. Alaturi de pandantiv adauga in cadou un lantisor care sa se potriveasca, din acelasi material precum rama sau detaliile pandantivului.

daisyfay.ro

neer.ro

daisyfay.ro

brasty.ro

daisyfay.ro

esteto.ro

melimeloparis.ro

daisyfay.ro

esteto.ro

daisyfay.ro

daisyfay.ro

daisyfay.ro

daisyfay.ro

neer.ro

neer.ro

Obiecte speciale pentru nasi

Cu siguranta ai vazut cateva astfel de obiecte, cu mesaje amuzante sau dragute pentru cuplul de nasi. Poti alege cate un tricou pentru fiecare, de purtat la petrecerea burlacilor/burlacitelor, care va fi mai tarziu, o amintire speciala pentru cei doi. La fel de deosebite sunt seturile de pahare realizate pentru perechea de nasi, care pot fi utilizate la receptia din seara nuntii sau puse la loc de cinste, alaturi de celalalte decoratiuni din casa celor doi.

esteto.ro

esteto.ro

esteto.ro

esteto.ro

melimeloparis.ro

esteto.ro

esteto.ro


Ce nota merita acest Articol:
Oana V

Oana - Bucuresti, 28 ani

Numele meu este Oana si sunt absolventa a Facultatii de Literaturi si Limbi Straine din cadrul Universitatii din Bucuresti. Specializarea mea este Limba si Literatura Engleza. Cel mai mult imi place sa scriu. Printre hobby-urile mele se numara, evident, scrisul, cititul, pictura, si mersul pe bicicleta. De cand fac content writing, am lucrat pentru numeroase site-uri. Dintre acestea, amintesc kmarket.ro, buybooks.ro. Sunt un content writer profesionist si entuziast care iubeste ceea ce face, iar asta se vede in rezultatele muncii depuse. Sunt de parere ca atunci cand faci ceva cu pasiune, ai posibilitatea sa iti depasesti limitele si sa obtii cele mai bune rezultate.

Nu sunt Comentarii la Idei De Cadouri Pentru Nasi

Raspunde corect la intrebarea:
Cat face 5 ori 5?
Iti place Articolul? Distribuie si prietenilor tai: