Home Fashion Cum să îți alegi pantofii de mireasă perfecti?
Fashion

Cum să îți alegi pantofii de mireasă perfecti?

Share

Decizii, decizii! Fiecare mireasă vrea să se simtă ca o prințesă în ziua nunții și orice detaliu contează. Majoritatea mireselor vor spune că cel mai important lucru este rochia, dar aceasta este urmată îndeaproape de pantofii de mireasă, esențiali pentru o ținută superbă. Ei trebuie să se potrivească cu rochia, voalul și trebuie să fie perfecți din toate punctele de vedere. Iată o listă cu câteva aspecte la care trebuie să te gândești atunci când îți alegi pantofii de nuntă.

Când se aleg pantofii pentru nuntă?

După ce îți alegi rochia de mireasă! Poate ai impresia că ai găsit pantofii de mireasă perfecți (și poate chiar e adevărat), dar ar fi indicat să îi cumperi după ce ți-ai ales prima dată rochia. Pantofii tăi ar trebui să completeze și să pună în valoare fiecare detaliu al rochiei, inclusiv nuanțele, stilul sau ornamentele. 

Pe lângă detalii și decorațiuni, lungimea rochiei contează și ea pentru a-ți da seama de atenția pe care o vor primi pantofii tăi. La o rochie mai scurtă poți alege pantofi cu detalii speciale care să aducă strălucire, un accent de culoare și o notă de eleganță. Pentru o rochie de mireasă lungă, mai importantă decât detaliile și ornamentele pantofului este înălțimea tocului. Așadar, pentru a te asigura că totul se potrivește perfect, îți recomandăm să alegi prima dată rochia.

Cum influențează locația alegerea pantofilor?

După alegerea rochiei, următorul aspect de care trebuie să ții cont în alegerea unor pantofi de mireasă este locul în care vei organiza evenimentul. Indiferent dacă îți dorești o nuntă intimă în grădină, o ceremonie restrânsă și elegantă sau o nuntă la un restaurant grandios, există o pereche perfectă de pantofi de mireasă care te așteaptă!

În spațiile exterioare cu suprafețe neuniforme, precum pe plajă sau în pădure, sunt mai potriviți pantofii de mireasă cu talpa joasă și cu toc extrem de mic. În schimb, pentru o noapte într-un restaurant elegant, tocurile îți vor da o aură stilată și vor atrage toate privirile. Totuși, cu cât tocul este mai înalt, cu atât va exista mai multă presiune asupra picioarelor tale pentru o perioadă lungă de timp. Cu siguranță te va ajuta să vezi cât mai multe modele, să analizezi caracteristicile fiecărei perechi, iar acest lucru îl poți face cu ușurință prin intermediul unui magazin specializat. Oferind o gamă variată de produse, un site precum CCC îți pune la dispoziție pantofi de mireasă din materiale diferite, cu o varietate de culori, de la branduri de renume. Odată ales modelul preferat, poți cumpăra perechea de pe site, prin aplicație sau chiar din magazinele lor fizice.

 

Sfaturi de final pentru o experiență desăvârșită 

 Asigură-te că ai o pereche de pantofi de schimb! Uneori nu e posibil să porți tocurile toată noaptea și nici să dansezi desculță nu e neapărat o opțiune. Pentru o noapte plină de dinamism și de voie bună, e util să ai la îndemână o pereche de balerini ce se potrivesc cu ținuta.

Ține cont de confortul tău. Picioarele tale sunt foarte importante pe tot parcursul nopții, așa că trebuie să te asiguri că pantofii de mireasă te ajută să rămâi relaxată, odihnită și nu devin un stres atunci când vine momentul să dansezi și să te distrezi. 

În final, îți amintim că nunta ta e despre tine și despre celebrarea unui moment minunat din viața ta. Alegerea pantofilor de mireasă este un pas în care trebuie să iei decizii cu care te simți împăcată. Gândește-te la stilul tău de zi cu zi; dacă nu te-ai simțit niciodată confortabil să porți un anumit tip de toc, optează pentru ce face parte din stilul tău!

Share
Related Articles
Fashion

Rochii care îți spun povestea – Buticul Evei reinventează eleganța

Trăim într-o epocă în care o rochie nu mai este doar o...

Fashion

De ce să alegi încălțămintea din piele pentru sezonul primăvară-vară

Primăvara și vara sunt anotimpurile în care ne dorim lejeritate și confort,...

Fashion

De ce o garderobă stilată începe cu Buticul Evei? Răspunsul e în detalii

Poate ți-ai spus, cel puțin o dată, că nu ai cu ce...

Fashion

Cum sa profiti de perioadele de reduceri la Fashion Days

Perioadele de reduceri sunt momentele in care poti face cele mai inspirate...