Indicațiile medicale ale masajului terapeutic - Doctor Ana Maria Florescu Fiziolife Medica
- Sanatate
- Marius
Masajul terapeutic, spre deosebire de alte forme de terapii, are o indicație medicală precisă - tratamentul durerilor musculare. Fiecare dintre noi ne-am trezit, la un moment dat, ca nu putem întoarce gâtul, că avem un cârcel care nu ne dă pace sau că mușchii creează spasme incontrolabile. Iar atunci, sătui de cremele analgezice, am optat pentru soluția cea mai la îndemână: masajul terapeutic.
Spre deosebire de cel de relaxare, masajul terapeutic impune atât cunoștințe teoretice, cât și practice, singurul care poate oferi acest serviciu fiind un maseur profesionist, care a absolvit o facultate în domeniu sau are diploma unor cursuri de calificare profesională.
Ce este masajul terapeutic și pentru ce este folosit
Masajul terapeutic este creat dintr-un ansamblu de manevre manuale sau tehnice, aplicate sistematic pe suprafața pielii, cu scop profilactic, curativ sau terapeutic. Prin mișcările terapeutului se determină o reacție vasculară a pielii, care induce diverse reflexe în zona pe care este aplicată tehnica sau la distanță.
Masajul terapeutic are ca scop decongestionarea punctelor care declanșează durerea, decontractarea mușchilor și rezolvarea diverselor probleme de ordin circulator. Tehnicile aplicate la suprafața pielii au scopul de a stimula circulația limfei și a sângelui, astfel încât să se decongestioneze durerea, iar mușchii să își recapete mobilitatea, ne spune Ana Maria Florescu - manager general Fiziolife Medica.
Tipuri de masaje terapeutice
Masajul terapeutic prin netezire
Maseurul va aluneca ușor cu palmele pe suprafața corpului, în ritm lent, prin atingeri cu palma sau pulpa degetelor, dinspre centru sau paralel cu fibrele musculare. Acest tip de masaj acționează precum un sedativ asupra durerii, decontractant, pentru activarea circulației sângelui.
Te-ar putea interesa si: Beneficiile extraordinare pentru sănătate ale orezului negruMasajul terapeutic prin vibrații
Maseurul se va folosi de toată palma sau cu degetele întinse pentru a crea mișcări oscilatorii de presiune-relaxare, pentru a reduce sensibilitatea nervilor pielii si ai țesuturilor superficiale.
Masajul terapeutic prin batere
Cu dosul palmei, cu vârful degetelor sau cu palma întinsă sau puțin îndoită, maserurul va ciocni tesuturile, astfel încât să se exercite presiuni purternic excitante asupra acestora.
Masajul terapeutic prin fricțiune
Cele două mâini ale maseurului vor face fricțiuni divergente sau convergente, care se vor deplasa odată cu tegumentul, în limitele de elasticitate permise de acesta. Efectele sunt imediate, redând suplețea și elasticitatea țesuturilor moi.
Frecvența masajului terapeutic
În funcție de problema medicală, ședința de masaj terapeutic poate dura între 15-90 de minute, iar frecvența este dictată în funcție de problemele musculare. Spre exemplu, pacienții cu afecțiuni locomotorii trebuie să facă până la 12 ședințe de masaj terapeutic, în timp ce persoanele care suferă de contractare musculară cauzată de sedentarism pot face 2-3 ședințe/săptămână pentru a detensiona zona.
Beneficiile masajului terapeutic
Masajul terapeutic acționează precum un relaxant al musculaturii, cu puternic efect analgezic. De cealaltă parte, grație mișcărilor de frământare, vibrații și fricțiuni, circulația sângelui este pusă în mișcare, iar astfel oxigenul și substanțele nutritive ajung mai repede în țesuturi și organe vitale.
La toate aceste beneficii mai trebuie adăugate: creșterea elasticității articulațiilor, stimularea endorfinei (hormonul fericirii, care diminuează starea de anxietate și stres).
Marius - Bucuresti, 30 ani
Am terminat Facultatea de Informatica in Bucuresti, si am continuat sa ma specializez in domeniul IT urmand si un Master pe acest profil. Cel mai mult imi place sa invat lucruri noi si sa fiu mereu in pas cu noile tehnologii in acest domeniu. Hobby-urile mele sunt baschetul, plimbarile in natura. In momentul de fata, sunt specialist IT, si incerc sa aprofundez pe cat de mult posibil acest domeniu, fiind in permanenta informat, pentru a deveni un profesionist.